Inspectorul școlar general al județului Timiș: „Nu mai avem unități de învățământ cu WC în fundul curții”

În Timiș nu mai există unități de învățământ care să aibă WC-ul în fundul curții. Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, crede că acesta este un aspect care arată că ne aflăm „într-o zonă civilizată”.

În urmă cu doi ani, la nivelul județului Timiș mai existau 12 școli și grădinițe care aveau latrine. De anul trecut, în urma unor investiții în modernizarea unităților de învățământ, în Timiș nu mai există astfel de probleme. Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, recunoaște că mai sunt toalete aflate lângă clădirea unităților de învățământ, dar acestea sunt moderne.

În județul Timiș nu avem astfel de situații, de unități de învățământ cu latrine. În județul Timiș nu avem unități de învățământ în care să nu avem toalete care să nu funcționeze cu apă curentă, cu canalizare în unitatea de învățământ sau lângă unitatea de învățământ, dar dotate. Sunt unități de învățământ în zona rurală care au încălzire în toalete în afara unității de învățământ, canalizare, apă curentă, apă caldă, apă rece. Să știți că în zona rurală sunt unități de învățământ care arată foarte bine comparativ cu unități de învățământ din zona urbană, și nu mă refer aici la urbanul mic, ci la urbanul mare. Deci, nu mai avem WC-uri în fundul curții. Repet, sunt toalete în afara clădirii, dar dotate corespunzător. Exclus să mai fie astfel de toalete și este un aspect că suntem într-o zonă civilizată”, a declarat Marin Popescu.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Timiș, cu câteva zile înainte de începerea noului an educațional, 87 de clădiri ale unor unități de învățământ nu deține autorizații de securitate la incendiu, iar alte 14 școli nu au obținut autorizația sanitară.

Nu sunt mulțumit de cum începe școala din perspectiva infrastructurii. Suntem în aceeași situație ca de obicei, în care noul an școlar ne prinde nepregătiți”, a afirmat Marin Popescu.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/