Prea multe accidente printre muncitori

Inspectorii muncii nu dau numai amenzi. În această perioadă la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraș-Severin se derulează o campanie de conștientizare a muncitorilor care își desfășoară activitatea în lucrări de săpături. Mai mult decât atât, aceștia încearcă să-i facă pe oameni să înțeleagă la ce riscuri se supun.

Din cauza creșterii numărului  de accidente cauzatoare de invaliditate sau chiar deces, inspecția muncii a demarat o acţiune cu privire la riscurile de accidentare la locul de muncă. Din 2008  până în momentul de față au avut loc 17 evenimente în domeniul construcțiilor.

„Inspecția muncii, prin intermediul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, a demarat o acțiune de conștientizare și sensibilizare a angajatorilor din domeniul construcțiilor privind principalele riscuri de accidentare la locul de muncă. Zonele ce cuprind săpături sunt considerate cu risc ridicat și specific“, a precizat inspectorul de muncă, Eugenia Mihăiescu, ITM CS.

În această perioadă  se organizează întruniri lunare cu reprezentanții societăților în domeniu, menite să reducă accidentele. „În luna august s-au desfășurat activități de informare la șase societăți  după cum urmează: SC. Speed PROD SRL cu 41 de participanţi, CONSIRON SRL din Reșița cu 11 participanţi, TERMOCONSTRUCT cu 8 participanți, DEMAND CARAȘ CONSTRUCT cu 21 participanți, MARALEX CIOBI, 7 participanți, COMINCO SA  din Moldova Nouă cu 33 de participanți.Totalul acestora este de 121 de participanți” , a adăugat inspectorul de muncă, Eugenia Mihăiescu, ITM CS. Această acțiune de conștientizare  se desfășoară până în luna octombrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/