Primăria şi Consiliul Local Moldova Nouă sprijină şi în acest an desfăşurarea Campionatului de Minifotbal „Cupa de Vară”, competiţie sportivă cu peste 40 de ani de tradiţie.
Campionatul de Minifotbal se va desfăşura în perioada 16 iulie-12 august, cu excepţia zilelor de duminică. În ceea ce priveşte locaţia, adepţii acestui sport îşi vor da întâlnire, la fel ca anul trecut, pe terenul Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, termenul limită de înscriere fiind sâmbătă, 14 iulie.
Evoluţia în timp a Campionatului de Minifotbal
Între anii 1978-1979, povesteşte Marius Costache, organizator al concursurilor sportive la CS Moldova Nouă, „această competiţie sportivă nu avea denumirea de astăzi, Cupa de Vară, ci, simplu, Campionat de Minifotbal, care a apărut ca o necesitate de a continua spectacolul având în vedere retrogradarea unei echipe în Liga B. Printre iniţiatorii care au contribuit la naşterea evenimentului sportiv se numără: profesorii din cadrul liceului de la Moldova Nouă, directorul I.R.T.A. (Întreprinderea Regională de Transport Auto), Rada Stoicovici, care, împreună cu angajaţii săi, a format o echipă, dar şi Mladen Novicici (directorul O.C.L.)”.
Odată cu trecerea anilor (1980-1988), competiţia a luat amploare, devenind, după spusele lui Costache, „o competiţie de bază a oraşului, care avea activitate în fiecare vară, într-o anumită perioadă. Fiecare sector de activitate din Moldova Nouă avea o echipă de fotbal înscrisă în competiţie. Spre exemplu, câteva nume de echipe din acea perioadă sunt: Complexul Vechi, Sârbii din Moldova Veche etc. Inclusiv Unitatea Militară şi Poliţia aveau echipe de fotbal. Totodată, în această a II-a perioadă, în cadrul partidelor disputate, puteau să aibă acces şi jucători tineri, spre deosebire de prima perioadă, când vârsta de participare la joc era de peste 40 de ani”.
Asumarea de către Primărie a responsabilităţii cu privire la organizarea campionatului de minifotbal a venit imediat după închiderea I.R.T.A. (în urmă cu opt ani). Astăzi, spre deosebire de acum patru-cinci ani, la campionat pot participa echipe din toată Clisura Dunării, nu doar cele care aparţin de UAT Moldova Nouă!
Noutăţile campionatului de minifotbal „Cupa de Vară” sunt (după cum bine ştim de anul trecut): posibilitatea de a juca pe terenul sintetic, competiţie sportivă destinată atât jucătorilor de peste 18 ani, cât şi un campionat pentru copii, împărţit pe două grupe de vârstă (clasele V-VIII şi clasele IX-XII), precum şi meciul demonstrativ al marilor glorii din Caraş-Severin.