Inițiativa „Fără păcănele lângă școli”, aprobată de Senat

pacanele

Inițiativa USR „Fără păcănele lângă școli” a fost adoptată luni în Senat, în calitate de primă cameră sesizată. Decizia a fost luată cu 97 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

Senatul a adoptat luni, în calitate de primă cameră sesizată, inițiativa USR „Fără păcănele lângă școli”. Decizia a fost luată cu 97 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Printre senatorii care au votat „pentru” s-a numărat și senatorul cărășean Ion Mocioalcă.

„Este o temă despre care foarte mulți vorbesc în spațiul public, dar puțini se străduiesc să și pună și în scris idei care să fie foarte bune pentru generația tinerilor dependenți într-o anumită măsură de aceste jocuri de noroc, o dependență cauzată de necunoaștere, de publicitatea agresivă de pe TV și din online, o dependență generată de proximitatea acestor păcănele și jocuri de noroc de școli, locuri de joacă. Acesta este motivul pentru care astăzi (luni – n.r.) în comisia juridică s-a discutat foarte serios despre acest proiect și mă bucur că amendamentele PNL, alături de alte amendamente, au fost aprobate și proiectul va fi discutat cu prioritate de plenul Senatului”, spunea Alina Gorghiu.

Cea mai importantă modificare, menționează Gorghiu, este faptul că o distanță de 300 de metri pietonali față de instituțiile de învățământ sunt interzise spațiile în care se desfășoară jocuri de noroc.

„În al doilea rând, pentru a fi foarte corecți, mă bucur că s-a adoptat un amendament al colegilor de la PSD care prevede că aceste jocuri legate de păcănele să nu mai poată să fie funcționale în baruri. Acest lucru este foarte bun pentru că din păcate, am arătat în spațiul public și am discutat despre acest lucru, din școli, din licee, deși nu au voie, cu rucsac în spate, elevi care au sub 18 ani intră direct în sala de jocuri de noroc, direct la păcănele, pentru că sunt în proximitatea liceelor. E foarte simplu să faci acest lucru când ai tentația sub nas. Trebuie să ne preocupăm ca această legislație să fie din ce în ce mai strictă. Acest lucru va trebui discutat mult mai serios, având toate proiectele privind interzicerea publicității pentru jocurile de noroc, modalitatea în care restricționăm prezența acestor sedii în proximitatea locurilor unde copiii se simt în elementul lor”, a încheiat Gorghiu.

Senatorul USR, Sebastian Cernic, a apreciat raportul de admitere a comisiei parlamentare drept „o victorie a bunului-simț și al responsabilității”.

„Nu este vorba doar de câți bani aduce o industrie la buget, este vorba de responsabilitatea pe care o avem, ca politicieni, față de copii și față de tineri”, spunea și senatorul USR, Sebastian Cernic.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/