Infrastructura la pământ pe strada Iancu Laurențiu. Caransebeșenii reclamă!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Strada Iancu Laurențiu, care poartă numele regretatului dirijor al Ansamblului Doina Banatului din Caransebeș, este acum ajunsă pe buzele tuturor caransebeșenilor, care trebuie să suporte zi de zi dezastrul de pe acest drum.

Sunt locuitori care și-au construit case în zonă, sau le-au cumpărat de la investitori și care își rup mașinile pe drumul care s-a anunțat la asfaltare de luni de zile.

S-a ieșit și din iarnă și tot în aceeași situație dezastroasă ne aflăm, în care mai ales seara, și, dacă mai și plouă să te ferească Sfântul să ajungi să împingi mașina și, au fost destule cazuri”, spun oamenii.

promovare banner maxagro

Săptămânile trecute, în urma sesizărilor oamenilor edilul Felix Borcean s-a aflat pe teren pentru a constata cât de rea este situația. De atunci nu s-a schimbat nimic. Reprezentanții Administrației Publice Locale, spun că au mâinile legate din cauza lucrărilor de introduce a rețelei canalizare. Și ar mai fi cam 30 de metri de conducte de introdus de către Aquacaraș Caransebeș, beneficiarul proiectului realizat la nivel județean pe ISPA etapa a II a. Serviciul Aquacaraș efectuează lucrările cu firma Hidroconstrucția, care și aceasta a subcontractat lucrarea.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/