Înfrângere dureroasă pentru ASU Politehnica la Târgoviște, după o săptămână plină de tensiuni și ascunderea gunoiului sub preș

ASU Politehnica a condus sub turnul Chindiei, dar a pierdut cu 2-1. După golul marcat de Plămadă, gazdele au egalat dintr-un penalti bătut de Dudea și acordat foarte ușor de arbitru, iar apoi au marcat în minutul 90 prin Andrei Lungu. Timișorenii au avut o săptămână grea, în care antrenorul a încercat prin declarații fanteziste să ascundă gunoiul sub preș. În teren, la 1-1, l-a schimbat pe cel mai în formă om de atac, cu Bozian, iar fotbalul a pedepsit din nou lipsa de îndrăzneală. 

Startul de joc e fost unul nespectaculos, cu o prima ocazie la o reluare slabă cu capul a lui Florea, respinsă în corner. Același jucător al târgoviștenilor a avut un șut slab, fără probleme pentru Munteanu, iar timișoreni au avut prima ocazie în minutul 20, pe contraatac. Plămadă a intrat în careu și a tras bine, însă Iustin Popescu a respins cu o paradă frumoasă. Chindia a irosit alte ocazii, niciuna însă foarte periculoasă. Mihaiu și Alin Manea au fost autorii, după care Schieb a trebuit schimbat de Petruescu, din cauza unei accidentări. La gazde, Cojocaru a tras pe plasa porții, după o minge primită de la Ignea. La gazde, Novac a fost blocat de defensiva alb-violetă, una compactă, iar Bedea și-a încercat degeaba norocul cu Iustin Popescu. Înainte de pauză, Dudea a tras puternic o minge respinsă de Mera, dar pe lângă buturi.

După ce s-a reluat jocul, Vidrăsan a prins un șut mult peste poartă. Chindia a avut o ocazie la șutul lui Neguț din minutul 52, dar Dalin Munteanu a respins în corner. Gazdele au beneficiat și de o lovitură liberă chiar din fața careului, dar Novac a tras în zid. Timișoara a deschis scorul în minutul 72, după o lovitură liberă bătută bine de Bedea. Nemarcat, Plămadă a înscris cu capul din fața careului mic. Bucuria a ținut extrem de puțin, deoarece în minutul 75, s-a dictat penalti după ce Coadă l-a împins ușor cu umărul în careu pe Neguț. Dudea a înscris de la punctul cu var, iar în minutul 80, Petruescu l-a scos pe cel mai ofensiv jucător, Plămadă, și l-a trimis în teren pe Bozian. Chindia a atacat în valuri, cu Mihaiu cu șut deviat peste buturi și Florea fără ținta prea bine fixată. Mera și Munteanu au făcut eforturi în apărare, dar în minutul 90, Andrei Lungu a marcat cu capul, iar Politehnica nu a mai avut nicio replică.

Chindia Târgoviște: Ius. Popescu – Martac, C. Dinu, Dudea, Vătavu (min 75 Cr. Stoica) – Acasandrei (min 55 And. Lungu), Mihaiu, D. Novac, Alin Manea (min 55 And. Șerban) – D. Florea, Cr. Neguţ

ASU Politehnica Timișoara: D. Munteanu – Nicolescu, Mera, Scutaru, Cojocaru – Lazea, Vidrăsan (min 55 Coadă) – Schieb (min 33 Miholca), A. Ignea, Bedea – I. Plămadă (min 80 Bozian)

ASU Politehnica joacă ultimul meci din 2018 sâmbătă, de la ora 14, pe Știința, cu Energeticianul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/