Informatica Timișoara și-a pierdut aproape toate piesele „grele” din lot. Campioana a transferat un tânăr talentat de la Reșița

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Perioada sărbătorilor nu a fost una tocmai fericită la Informatica Timișoara, care și-a pierdut aproape toți jucătorii buni din cauza lipsei banilor. Și puținii seniori care mai sunt sub contract din echipa din tur au gânduri de plecare. Totuși, alb-violeții transferă tineri români și sârbi, între care și un copil crescut la Muncitorul Reșița, Nicolae Budai.

După ce Robert Lupu a fost obligat să rămână doar la echipa națională, Daniel Rupa a rămas cu atribuții de antrenor principal. Jucătorii au făcut luni primul antrenament la Sala „Constantin Jude”, iar prezenți au fost următorii: Roberto Voin și Theodor Lungu (portari), Titel Stanislav, Denis Dan, Vali Ilaș, Darius Nastai, Andrei Tănăsescu, Eugen Morariju și Nicolae Budai, poreclit „Bănel”. Morariju este sârb din Vojvodina și vine de la Forum Vrsac, iar Budai a venit de la Reșița, care mai are doar echipă de juniori. „Am adus un junior bun de la Reșița, de 17 ani. Mai suntem în discuții cu doi jucători de 19 ani de la alte cluburi din țară. Vrem să aducem și doi sârbi de la Vrsac, de 21, respectiv 24 de ani”, ne-a declarat Florin Chirițescu, managerul echipei.


Savio Valadares, ultimu mohican

Au plecat de la echipă și români, și străini. Vlad Iancu a mers la Autobergamo Deva, Mimi Stoica la United Galați, iar Liviu Ruxandari, la Iași. De asemenea, au plecat deja sigur străinii Dimotr Bondar, Denis Ovsiannikov și Andre Deco. Și brazilienii Pedrinho și Daniel Araujo sunt cu gândul la plecare, deși au bilete de întoarece în România în data de 15 ianuarie. Savio Valadares, accidentat, se recuperează acasă, la Botafogo. „Brazilienii au bilet de avion pentru 15 ianuarie, dar m-a sunat impresarul lor că vor să plece. Savio se recuperează în Botafogo, e cu familia. L-am lăsat acasă să se refacă, e sub contract cu noi”, a mai explicat Chirițescu.

untitled design set 970x90 px

Aproape sigur de calificarea în play-off

Din sezonul regulat au mai rămas de jucat șase etape, iar Informatica este acum pe locul 4. În mare parte, Timișoara nu mai poate rata primele șase locuri, ceea ce o face sigură de calificarea în play-off și, implicit, imposibilitatea de a retrograda. „Matematic, mai putem pierde play-off-ul, dar e aproape imposibilul. Ar însemna noi să pierdem tot și Iași să câștige tot, și ei mai au meciuri grele. Vom vedea de la vară ce putem face, în funcție de posibilitățile financiare”, a mai adăugat Chirițescu.

Informatica mai are ambiții mari cu echipa de U19, acolo unde vizează Cupa României și campionatul. La seniori, campionatul se reia în jurul datei de 19 ianuarie, iar alb-violeții au deplasare la Miercurea Ciuc.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/