Informatica Timișoara a încheiat turul de campionat cu o victorie fără dubii

Campioana României la futsal Informatica Timișoara s-a impus cu 8-1 pe terenul celor de la Gloria Buzău, în ultima etapă a turului Ligii I de futsal. După ce au jucat cu toate echipele, alb-violeții au acumulat 20 de puncte, la fel de multe ca Autobergamo Deva, și cu 2 sub liderul United Galați.

Scorul l-au deschis însă buzoienii, în minutul 4, prin reușita lui Ionuț Vișan. Timișoara a egalat în câteva minute prin Daniel Araujo, iar din minutul 11, s-a instalat la conducere, după golul lui Denys Ovsiannikov, care a mai înscris o dată până la pauză, când s-a intrat la vestiare cu 1-3. În a doua jumătate a partidei, Informatica a dominat mult mai categoric și a mai înscris prin Bondar, Araujo, Pedrinho, Ilaș și ucrainenaul Ovsiannikov, care a reușit o ”triplă”.

Echipa antrenată de Robert Lupu va avea din nou meci sâmbătă, în prima etapă din retur, pe teren propriu. Partida cu Bukovina Vicov va începe la ora 13.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/