INEDIT. Trail runnerii invadează dealurile Reșiței în scop umanitar!

Pregătirile au intrat în linie dreaptă pentru una dintre cele mai sensibile și frumoase acțiuni care se derulează în Caraș-Severin. În condițiile în care lumea a uitat să facă mișcare, natura nu este apreciată la adevărata valoare, iar umanitatea devine tot mai puțin vizibilă în rândul oamenilor, prin competiția AlerGând la pădure se trage un semnal de alarmă cu privire la toate aceste aspecte!

Inițiatorii evenimentului sunt Lucian Constantin și Kokovics Laszlo. Cei doi sunt de părere că frumusețile din împrejurimile Reșiței nu sunt promovate deloc. Asta, în contextul în care astfel de concursuri au loc peste tot în țară, în zone mai puțin ofertante din acest punct de vedere.

Practic, acțiunea AlerGând la pădure Reșița Trail Race 2016 este o competiție la care sunt invitați să participe toți bănățenii, dar nu numai. Ideea este de parcurgere în alergare a unor trasee prestabilite de organizatori. Anul acesta are loc a doua ediție a concursului, iar în momentul de față s-a dat liber la înscrieri!

„Va fi o ediție la care vom pregăti trasee accesibile pentru începători, pentru cei care descoperă alergarea la pădure, dar și trasee provocatoare pentru trail runnerii care vor să-și încerce forțele cu urcările pieptișe sau coborârile în viteză, tehnice. Această ediție va avea trei trasee: de 3 km, de 10 și respectiv de 25 de km, fiecare participant, în funcție de pregătirea fizică pe care o are, putându-se înscrie la una dintre probe. Și gradul de dificultate va fi diferit”, a declarat Kokovics Laszlo pentru www.expressdebanat.ro.

Care sunt obiectivele concursului?
Pe lângă latura de promovare a unui stil de viață sănătos, scopul concursului este de mediatizare a frumuseților din jurul Reșiței, însă latura sa sensibilă este cea umanitară.

„Principalele obiective ale Reşiţa Trail Race se referă la creşterea atractivităţii municipiului, precum şi a proximităţilor, încurajarea unui stil de viaţă sănătos, dezvoltarea unei conştiinţe prietenoase faţă de mediul înconjurător, precum şi colectarea de fonduri, prin donaţii, pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate din Reşiţa şi din Caraş-Severin”, a precizat Lucian Constantin.

Vezi AICI toate detaliile legate de concurs! 

Organizatorii au deschis un cont de donații unde atât participanții, cât și cei de pretutindeni pot dona o sumă de bani care va ajunge la persoanele defavorizate. Anul trecut, 3.600 de lei au ajuns la copiii Centrului Aurora, care au putut să viziteze cu fondurile donate Sarmisegetusa, Castelul Huniade și Cetatea Deva. Anul acesta, tot ceea ce se adună din donații va ajunge la Fundația Humanitas ProDeo.

Înscrie-te AICI la Reșița Trail!

Concursul se va desfăşura la Reşiţa, pe data de 17 aprilie, fiind o competiție de alergare montană deschisă atât alergătorilor profesionişti, dar mai ales celor amatori. Participarea este gratuită.

În 2015, concursul a fost o premieră pentru Caraș-Severin, însă organizatorii își propun să îl transforme în tradiție. De asemenea, dacă atunci s-au întrecut în viteză și rezistență 176 de alergători, la ediţia din acest an se aşteaptă creșterea numărului de participanţi până la aproximativ 300. Celor doi inițiatori li s-a alăturat în organizare și Asociația Bike Attack Reșița.

FOTO: https://www.pogophysio.com.au

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/