INEDIT. Reșițenii sunt așteptați să schimbe PET-ul cu biletul!

image from inside yellow recycling bag of woman throwing a plastic bottle to recycle.

Săptămâna Europeană a Mobilității este marcată la nivel național printr-o campanie inedită, desfășurată în 65 de orașe din țară – „România schimbă PET-ul cu biletul”. Reșița se alătură și ea inițiativei!

Vineri, 16 septembrie, reșițenii vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a cinci deșeuri. Inițiativa aparține Asociației „Act for Tomorrow” și Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul Programului național „Vinerea Verde”. La nivel local, campania se bucură de sprijinul municipalității de pe Bârzava, a Societății Transport Urban Reșița și de cel al Asociației Mountain Brothers.

În Reșița, campania se desfășoară în parcările celor două magazine Kaufland de pe Bd. Muncii nr. 21 și Bd. Revoluția din Decembrie nr. 1.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei cinci deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare. Campania se desfășoară pe 16 septembrie, în intervalul 09.00 – 17.00.

Campania are ca obiective încurajarea folosirii transportului public și promovarea colectării separate a deșeurilor care vor fi transformate în noi resurse. Totodată, inițiativa are și un obiectiv social, acela de a accesibiliza transportul public. Practic, cetățenii vor veni cu cinci PET-uri/doze/sticle la oricare dintre magazinele Kaufland și vor primi în schimb un bilet pentru mijloacele de transport în comun. Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/