INEDIT. O lună de activități gastronomice inițiate de programul cultural La Pas

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

O lună de acțiuni culinare inedite în mediul online și nu numai. Asta le propune timișorenilor „La Pas”, un proiect marca TM2021. În perioada 24 octombrie- 30 noiembrie, doritorii sunt așteptați la sesiuni interactive în domeniul culinar, cu invitați speciali și activități gastronomice deosebite.

Luna gastronomiei începe cu două evenimente speciale care vor avea loc în weekendul 24-25 octombrie: o degustare online de bere artizanală alături de patru berari timișoreni și un atelier de cafea artizanală la Cofferize din Timișoara. Înscrierile la cele două evenimente se pot face online, aici – pentru degustarea de bere – iar aici – pentru atelierul de cafea prăjită local.

Din 29 octombrie, în fiecare joi, de la ora 19.00 vor avea loc ateliere online de turism cultural gastronomic, slow fashion, dar și ateliere specializate, precum cel de etichetare a produselor artizanale dedicat micilor producători.

Din 31 octombrie, în fiecare sâmbătă se vor organiza degustări inedite în mediul online – de miere, pâine artizanală, cidru sau brânză artizanală. Doritorii se vor înscrie online și vor ridica produsele spre degustare, iar mai apoi vor participa live la degustări, alături de experți și alți gurmanzi.

Laura Laurențiu, blogger culinar, s-a alăturat inițiativei La Pas – Gustul ca Patrimoniu și va propune în fiecare duminică o rețetă cu produse tradiționale, alături de un invitat special. În perioada 24 octombrie – 30 noiembrie 2020, în fiecare duminică dimineață va fi disponibil spre vizionare câte un film care va prezenta produse artizanale, poveștile lor, mișcarea slow food în Timișoara sau rețete ale unor preparate culinare specifice regiunii Banat, gătite și promovate de Laura Laurențiu.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

În perioada octombrie-noiembrie va continua programul pentru combaterea risipei alimentare, colectare selectivă și reciclare, care va implica 10 cadre didactice și 300 de elevi din Timișoara. Vor fi selectate 3 proiecte cu tematică în domeniul consumului responsabil realizate de liceeni, care vor primi o finanțare de 15.000 lei pentru implementare.

Organizatorii pregătesc și o hartă La Pas, care va prezenta locuri din Timișoara care comercializează produse artizanale. Harta se construiește în timp real, atât prin cercetările echipei La Pas, cât și prin propunerile venite de la susținători și curioși, pe adresa la-pas. cries.ro.

Susținătorii și curioșii sunt invitați să urmărească rețelele sociale Facebook și Instagram, dar și tag-urile #distanțați și #împreună pentru informații actualizate în timp real despre programul lunii gastronomice la Timișoara.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/