INEDIT. Arheologii au descoperit un foișor roman de acum 2.000 de ani!

 

Arheologii bifează o nouă descoperire inedită și continuă să surprindă iubitorii de istorie. Asta, după ce în rezervația Tibiscum s-a descoperit în stare perfectă un foișor construit în perioada 101-102, în timpul războaielor dacice.

Rezervația Arheologică de la Tibiscum, Jupa, oferă în continuare fărâme de istorie, dovezi că aici Municipiul Roman Tibiscum a avut o dezvoltare importantă pentru această zonă militară.

Potrivit directorului Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță, Adrian Ardeț, în această toamnă muzeografii au descoperit ruinele unui foișor roman din perioada anilor 101-102. Acest foișor a fost construit din scânduri și bârne și era folosit ca punct de supraveghere și control.

„Echipa muzeului din Caransebeș a continuat cercetarea științifică și sistematică la Tibiscum și ne-am bucurat de găsirea unei amenajări construite riguros, care la partea superioară are tavanul aplicat peste structura din lemn, așa încât pentru prima dată am reușit să scoatem la lumină o podea perfectă după 2.000 de ani. Este o descoperire deosebit de importantă, care încununează activitatea noastră, mai ales că această construcție o datăm în perioada primelor războaie romane, înainte ca regatul condus de Decebal să fie transformat în Provincie Romană”, ne-a precizat directorul instituției de cultură, Adrian Ardeț.

Descoperirea va fi conservată și se va pune în valoare pentru ca turiștii iubitori de istorie și arhitectură să o poată admira din vara anului viitor.

 

Comments

  1. Adam says:

    Felicitări muzeului din Caransebeş.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/