Grupul PSD din cadrul Consiliului Local Caransebeș a votat împotriva proiectului de hotărâre care majorează tarifele la gunoi cu 45% pentru membrii comunității. Legea care obligă serviciile de salubritate să achite această taxă de mediu de 80 de lei plus TVA pe tonă a fost dată chiar de Guvernul Ponta în 2013, doar că nu s-a aplicat până când Guvernul Grindeanu a deblocat-o de la 1 ianuarie 2017.
Este o lege impusă de Uniunea Europeană care pedepsește orașele care nu selectează gunoiul menajer. Ecuația este simplă: cu cât selectezi mai mult, cu atât prețurile scad. Până atunci, prețul perceput de deponeul de la Oradea este mare, astfel că Transal Urbis nu poate decât să mărească tariful tocmai la cei care nu doresc să-și facă timp pentru selectarea gunoiului menajer.
Transal Urbis va începe o nouă campanie de conștientizare a populației cu privire la importanța selecției gunoiului. Gugulanii, la fel ca toți cetățenii județului, trebuie să-și separe gunoiul menajer care ar trebui adunat în patru recipiente diferite. Gunoiul astfel selectat de cetăţean va fi aruncat în containere diferite, tot de patru tipuri, pentru hârtie şi carton, plastic şi metal, sticlă şi gunoaie degradabile (coji de cartofi, de ceapă, de castraveţi, resturi de pâine sau friptură, cotoare de mere etc.).
Deși s-a tot vorbit pe tema gunoiului și s-au organizat ședințe cu președinții asociațiilor de proprietari, la care au participat și parte din membrii PSD, cei care nu au dorit să aprobe majorarea tarifului au fost pesediștii, însă proiectul a fost aprobat cu 10 voturi pentru și 9 împotrivă.
„Am venit cu un amendament de a reduce la maximum această creștere, însă tot s-a ajuns la un tarif majorat cu 45% față de costul actual. Astfel, cetățenii de la blocuri vor plăti 12 lei de persoană pe lună, cetățenii de la case 15 lei de persoană. Consilierii PSD s-au opus, cred că și dacă făceam o scădere a tarifului actual se opuneau, pentru că este un joc politic pe care îl fac și mă întreb oare cum ar fi procedat ei dacă erau în situația conducerii Primăriei, dacă reușeau să țină în frâu aceste creșteri care se produc la nivel național și sunt costuri pe care le plătim pentru indisciplina noastră în ceea ce privește colectare și reciclarea deșeurilor în ultimii ani. Să nu uităm că, deși s-au tot făcut informări și Transal chiar are la fiecare loc amenajat de aruncare a gunoiului și pubele colorate pentru gunoiului selectat, la ora actuală Caransebeș a reușit o selecție a gunoiului de doar 5%”, ne-a declarat primarul Felix Borcean, care a mai menționat că aceste norme sunt impuse de Comunitatea Europeană, cu care țara noastră a fost de acord.