Un bărbat de 63 de ani a fost rănit, vineri seara, pe o trecere de pietoni din Timișoara. Omul traversa strada când a fost lovit de o mașină.
Accidentul a avut loc în cartierul Fratelia din orașul de pe Bega. Polițiștii spun că pietonul a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
„Un bărbat în vârstă de 61 de ani a condus un autoturism pe strada Aluniș din municipiul Timișoara, iar la intersecția cu strada Progresului a surprins și accidentat un pieton, respectiv un bărbat de 63 de ani, angajat în traversarea drumului public prin loc marcat și semnalizat corespunzător”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.