„Indiferent de culoarea politică, Torma trebuie şi cred că va fi acelaşi om”

Lavinia Almăjan și Ștefan Mândru n-au suportat să-l vadă alături de ei la aceeași masă în Consiliul Local Moldova Nouă pe primarul Adrian Torma și și-au depus demisiile. Cel mai probabil, vor pleca și din partid! Ceilalți social-democrați de la Dunăre l-au primit însă cu brațele deschise pe fostul președinte PNL Moldova Nouă.

Hotărârea lui Adrian Torma de a renunța la statutul de primar independent în favoarea apartenenței la grupul social-democraților a fost subiectul cel mai intens discutat și dezbătut în orașul de la malul Dunării în ultima vreme. Noua echipă din care face parte edilul e dispusă să-l susțină necondiționat, chiar dacă în trecut s-au aruncat vorbe grele. Bându și Bălășoiu au ocupat locurile vacantate în Consiliul Local după cele două demisii, iar liniștea și înțelegerea par să domine întrunirile politicienilor de la masa rotundă, cea mai recentă ședință ordinară fiind dovada clară în acest sens.

Referitor la cum se văd lucrurile din Consiliul Local spre deosebire de terenul de sport, proaspătul consilier Ionel Bându a declarat pentru expressdebanat.ro: „Este prima dată când fac parte din Consiliul Local. Cu toate acestea, am fost destul de aproape de toți cei din Consiliul Local. Sunt foști elevi, foști prieteni, concitadini pe care-i cunosc de când mă știu. Mă bucur că sunt printre ei pentru că sunt oameni de bună credință. Așa cum am depus jurământul, voi respecta constituția și legile țării, toate pentru binele comunității”.

Cu privire la așteptările pe care le are în privința viitoarelor întruniri, ținând seama că, uneori, clinciurile dintre partidele politice erau mai presus decât ordinea de zi, Bându pune pe primul plan normalitatea: „Indiscutabil, vreau să fie normalitate și liniște. Nu cred că vreunul din consilieri se va opune anumitor proiecte, dacă ele sunt în conformitate cu legea și pentru comunitate. Dacă totul e în avantajul orașului și conform legii, nici nu intră în discuție clinciurile”.

Legat de trecerea lui Torma la Organizația PSD Moldova Nouă, politicianul este ferm convins că, indiferent de culoarea politică, edilul trebuie să rămână același om: „Trecerea la PSD a fost opțiunea a domnului Torma, dar a fost și opțiunea noastră, a partidului, de a-l primi. Nu știu dacă e ceva ceva rău în asta. Cetățeanul Torma, indiferent de culoarea politică, trebuie și cred că va fi același om pentru că așa trebuie să fie. Inclusiv eu am foarte mulți prieteni în partidul celălalt și nu am avut niciodată nici cel mai mic incident cu niciunul dintre adversarii politici, cu toate că nu i-am numit adversari niciodată”, a concluzionat consilierul local PSD, Ionel Bându.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/