Ministrul Sănătății e luat la întrebări de doctorul Paul Purea, consilier județean și membru al comisiei de sănătate de la nivelul CJ. Nu despre măștile vândute la prețuri exorbitante în farmacia soției sale, fără bon fiscal, ci despre schimbările din spitalele cărășene semnate de stiloul său.
Modul în care Ministerul Sănătății își bate joc de cetățenii din Caraș-Severin l-a scandalizat și pe doctorul Purea, care ne-a obișnuit deja să taie în carne vie în astfel de situații. „Noi suntem cei incompetenţi şi iresponsabili, cei mediocri şi obedienţi, noi, cei care schimbăm! Schimbăm până când alţi tâmpiţi şi hahalere decidente ne schimbă pe noi!”, a comentat Paul Purea după ce ministrul Tătaru a schimbat pentru a treia oară în numai câteva zile conducerile spitalelor din Reșița și Caransebeș. Mai grav, fără vreun motiv întemeiat.
Purea spune că s-a convins încă o dată că nu ştim decât să dărâmăm şi să încurcăm, că nu ştim să alegem oameni după valoare, după competenţă, după profesionalism, după performanţe, după experienţă, după caracter şi curate criterii morale. Cu bătaie, evident, la același ministru al Sănătății. „Incredibile, penibile, caraghioase şi infantile aranjamente din partea Ministerului Sănătăţii (şi nu numai!) privind eşaloanele de conducere medico-sanitară din judeţul Caraş-Severin! Practic, asistăm la o bâjbâială şi un satanism, pur şi simplu, de noapte valpurgică!”, a pus diagnosticul chirurgul Purea.
În calitatea sa de preşedinte al Comisiei de Sănătate a judeţului Caraş-Severin şi de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Paul Purea îi cere ministrului Nelu Tătatu să informeze just şi transparent care au fost oportunitatea, criteriile apreciative, motivele şi argumentele obiective care l-au determinat să schimbe, în numai câteva săptămâni, de trei ori conducerea managerială şi medicală a spitalului din Reșița. Lucru valabil și pentru spitalul din Caransebeș și Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin!