INCREDIBIL. Roco Sandu, noul antrenor al CSM-ului! Marius Baciu a fost convins că nu are ce căuta în Valea Domanului!

Conducerea grupării rosso-nero a anunțat astăzi componența noului staff tehnic după ce fostul stelist Marius Baciu s-a lăsat convins de către „oamenii de fotbal” din oraș să renunțe la ideea de a semna cu CSM!

După ce Marius Baciu s-a sucit, cel mai probabil ca urmare a unor telefoane de amenințare primite de la Reșița, președintele Viorel Lolea și primarul Nelu Popa au căutat alte soluții. Le-au găsit chiar în propria ogradă. „Marius Baciu a fost sunat de pe telefoane anonime și amenințat! Păi așa ceva am ajuns să facem? Nu aducem un antrenor că ne e frică?! De cine, de o gașcă de nenorociți?! Suntem niște penibili de Liga a III-a! Aștept să ne transformăm într-o echipă serioasă, cel puțin de Liga a II-a”, a răbufnit primarul Reșiței în conferința de presă în care a fost prezentat noul antrenor al echipei, Roco Sandu.

YouTube video

Roco Sandu va fi asistat de Luci Dobre și Dan Potocianu, iar de portari se va ocupa în continuare Vali Boșca. „Îmi doresc să întărim centrele de copii. Vin alături de noi și copiii lui Luci Dobre, și cei ai lui Robert Nosal, de la Gloria, și cu peste 300 de juniori nu cred că nu vor apărea rezultate”, a mai dezvăluit Nelu Popa.

Primarul Reșiței a ținut totodată să le închidă gura tuturor celor care au contestat schimbarea lui Leo Doană pe banca tehnică a echipei. „Sunt adeptul schimbării. Leo Doană a dus echipa din Divizia D în C, ceea ce e un lucru lăudabil. A terminat pe locul doi în Divizia C, de altfel un lucru lăudabil, dar, din păcate, locul doi nu este premiat. Aș fi vrut să intrăm în B, nu s-a întâmplat asta și am vrut să dăm un imbold echipei. Am cochetat cu câteva nume de antrenori cunoscuți la nivel național. Am vorbit cu Marius Baciu, cu Vali Velcea, cu Ionel Ganea, însă se pare că aici există alți oameni care se pricep mai bine, se pricep să facă treabă pe banii altora. Leo Doană a stat doi ani în Divizia D și a cheltuit un milion de euro! 500.000 de euro pe an ca să jucăm cu Marga, cu Lupac sau mai știu eu ce sate unde dădeam cu parul după oi și după vaci ca să iasă de pe teren. Am toată admirația pentru aceste comune, dar la ce bază avem aici nu cred că putem să ne batem cu cărămida în piept că am promovat din D în C”, a afirmat foarte tranșant edilul-șef.

Eu am fost la meciuri. La Ighiu nu am fost în stare o repriză întreagă să le dăm un gol. Pe un câmp! Și era plin de oi pe lângă noi. Mi-era și rușine. Păi ce am ajuns?! Mi se pare și penibil să vorbim despre fotbal în contextul ăsta. Vorbim despre o echipă de Liga a III-a, cu un buget de zece ori peste al altor echipe din campionat – Nelu Popa, primarul municipiului Reșița

Roco Sandu și-a intrat deja în rol alături de staff-ul său și așteaptă foarte puține achiziții, mizând cel mai probabil pe omogenitate. „După un loc doi, logic ar fi să urmeze primul loc. Așa văd lucrurile normale. Leo a făcut o treabă bună, vom continua aceeași politică a clubului. Am înțeles că doar Opriș a plecat, nu ne putem plânge de lot, doar să fim mai băftoși și ne vom atinge obiectivul!”, a spus noul principal din Valea Domanului.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/