Inconștiență! Șoferii trec pe roșu peste o cale ferată de lângă Timișoara

Trecerea peste calea ferata Giroc

Zeci de șoferi trec zilnic pe roșu peste o cale ferată de lângă Timișoara. Regionala CFR Timișoara va monta semibariere și camere de supraveghere.

Potrivit unui localnic din Giroc, șoferii nu respecctă semnalele luminoase la trecerea la nivel și o traversează chiar dacă se apropie trenul.

„Uneori mă plictisesc și vă număr. După ce s-au activat semnalele de la calea ferată, pentru trenul de la 17:30, au fost 21 de conducători care au traversat calea ferată pe culoarea roșie. Numărul maxim contorizat de mine a fost 26. La această cale ferată, de când m-am mutat în Giroc, 4 autoturisme au fost lovite de tren. Aproximativ câte unul la fiecare 2 ani”, a scris un localnic din Giroc pe un grup de Facebook destinat comunei.

Tocmai pentru că este nesigură, Regionala CFR Timișoara a lansat o licitație pentru a moderniza trecerea peste calea ferată. Au fost depuse două oferte și lucrările au putea demara chiar anul acesta.

Se vor instala semibariere și semnalizate optică și acustică și se vor monta camere de supraveghere, potrivit caietului de sarcini. Lucrările costă 4,4 milioane de lei.

Sursa foto: faceboook.com/Pro Giroc

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/