INCONȘTIENȚĂ. Beat la volanul ATV-ului cu fiul de 7 ani alături! Aventura s-a încheiat la spital

copil accidentat caransebes

Două persoane au ajuns la spital duminică-seară, în urma unui eveniment rutier petrecut pe o stradă din municipiul Caransebeș. Polițiștii au întocmit și un dosar penal.

Un tată și fiul acestuia au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce bărbatul care conducea un ATV a pierdut controlul asupra acestuia, intrând cu vehiculul într-un autoturism. Accidentul rutier a avut loc duminică-seară, în jurul orei 19.00, pe Strada Tribunalului din Caransebeș, victimele fiind transportate ulterior la spitalul din localitate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un bărbat de 39 de ani conducea un ATV pe Strada Tribunalului, transportându-l ca pasager pe fiul acestuia, de 7 ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, lovind cu ATV-ul un autoturism staționat pe marginea părții carosabile. În urma accidentului a rezultat rănirea celor două persoane aflate pe ATV, care au fost transportate la spital. Conducătorul ATV ului a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.”, ne-a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Polițiștii au întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/