Incinte renovate, dotări noi, achiziții din donații la Hematologia Spitalului Județean de Urgență Reșița

stationarul 2

De doar 6 săptămâni! De atât a fost nevoie pentru a schimba fața Compartimentului de Hematologie al Spitalului Județean de Urgență Reșița. Într-o postare pe Facebook, medicul hematolog Raluca Cornean spune că acțiunea de reabilitare a compartimentului situat la Staționarul 2 a fost demarată în regim propriu de la sfârșitul lunii august și a fost susținută cu donații din partea unor firme din Timișoara și Reșița, precum și cu implicarea unei bune părți a comunității din cele două localități.

Compartimentul de Hematologie cu cele două saloane, un cabinet pentru asistente, hol și cele două băi are de-acum geamuri și uși cu tâmplărie termopan, calorifere, corpuri de iluminat și sistem electric pe pat de cablu, toate noi. Au fost montate aparate de aer condiționat, s-a turnat peste tot șapă autonivelantă și ulterior s-a montat suprafață sintetică antibacteriană. Cu siguranță că în alte condiții nu s-ar vorbi ca despre niște realizări deosebite, dar câtă vreme unele dintre aceste elemente lipseau, iar banii nu ajungeau niciodată pentru achiziții, da, e o mare bucurie că se găsește mobilier de baie și pentru birouri toate noi, frigider, jaluzele pentru ferestre, televizoare LCD, saltele cu huse impermeabile, perne și plăpumi toate impecabile.

Dr. Raluca Cornean mulțumește „tuturor celor care au spus DA acestui proiect ambițios și l-au dus la bun sfârșit în doar 6 săptămâni! A fost greu, dar nu imposibil și încurajez cu drag pe toți colegii mei din sistemul medical din toată România să aibă încredere că pot, la rândul lor, cu multă implicare, să ducă la bun sfârșit reabilitarea secției unde activează.

Mulțumesc TMK Reșița, Comunității Baptiste din Reșița, te-muti.ro, Option Instal, Volotrans Spedition, Florin și Dima, Adrian Stoicu, dna Anca, Termoconstruct Reșița, dl Mladen, Project1, BT Team Carpet, Primăriei Reșița. Mulțumesc de asemenea conducerii Spitalului Județean de Urgență din Reșița pentru implicare și susținere, întregii echipe a Compartimentului de Hematologie care a lucrat necontenit, pacienților care au ales să ne ajute, comunităților din Reșița și Timișoara care la rândul lor s-au implicat!

Va mulțumesc din suflet tuturor și sper ca ajutorul acordat să vi se întoarcă înzecit! De acum pacienții care se adresează Compartimentului de Hematologie din cadrul SJUR beneficiază de saloane noi, curate, primitoare și calde pe care împreună va trebui sa le întreținem!”, mai menționează medicul hematolog Raluca Cornean.

Postarea a atras numeroase comentarii pozitive la adresa inițiatorilor, a medicilor, dar și a celor care s-au implicat în reabilitarea Compartimentului de Hematologie al Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

salon hematologie

salon refacut

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/