Închiderea gropilor, falimentul primăriilor

Administrațiile locale din Caraș-Severin trebuie să plătească sute de mii de lei ca să nu rămână cu gunoiul la ușă. Până când se rezolvă problema la nivel de județ, consiliile locale se reunesc să aprobe sume monstruoase din banul public.

Închiderea gropilor de gunoi crește cheltuielile primăriilor de pe raza județului Caraș-Severin. În această situație este și orașul Moldova Nouă. Astăzi, primarul a convocat ședința de consiliu local, în care va aproba contribuția administrației locale la transportul gunoiului. „Suma se ridică la 10.000 de lei, iar aceasta este doar contribuția locală. Firma de salubritate trebuie și ea să contribuie la susținerea costurilor. În cazul în care are un profit mai mare de cinci la sută, trebuie să îl reducă până la această cifră. În plus, și oamenii vor plăti mai mult. Cheltuielile, din păcate, se vor împărți la trei”, explică Matei Lupu, primarul orașului din Clisura Dunării.

Edilul-șef a subliniat faptul că va cere și sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. „Am ajuns în fața unui fapt împlinit și acum îmi doresc să rezolv problema. Indiferent cine se face vinovat de situația creată, sper ca în cel mult un an să rezolvăm problema și să finalizăm groapa de transfer de la Moldova Nouă”, a adăugat primarul.

Astăzi, aleșii locali ai orașului din Clisura Dunării se reunesc în ședință ordinară, ca să aprobe toate cheltuielile necesare pentru buna funcționare a orașului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/