Prima competiție de pe Muntele Mic este în plină desfășurare. După ce la primele ore ale dimineții, schiorii au inspectat pârtiile și au analizat condițiile de schi, cu toții și-au dat acordul pentru începerea competiției.
Zeci de schiori se întrec la această oră pe pârtia Slalomul Uriaș. Aceștia vor să demonstreze să sunt buni în practicarea sporturilor de iarnă și le oferă un spectacol adevărat turiștilor care nu au avut curaj să se înscrie la competiție. Cupa Muntele Mic la Schi este organizată de Clubul Montan Caransebeș și a devenit o tradiție deja pentru iubitorii de munte, mișcare și distracție. Tot în cursul zilei de astăzi, pe Muntele Mic mai au loc și alte acțiuni, după care turiștii au tânjit un an întreg. Carnavalul pe schiuri și pelerinajul cu torțe aprinse la Crucea Eroilor sunt îndrăgite de cei care frecventează versantul an de an.
Programul complet al acțiunilor de astăzi este acesta:
orele 08.00 : amenajare traseu concurs
orele 11.00 : start proba de slalom uriaș
orele 17.00 : Carnavalul Costumelor, la baza partiei Nordica , petrecere în aer liber
orele 19.00 : Pelerinaj cu torțe la Crucea Eroilor
orele 20.00 : Festivitate de premiere “Cupa Muntele Mic“, dans în aer liber, muzică, distracție
Locuri de cazare epuizate
Operatorii de turism spun că și în acest weekend au avut parte de rezervări în proporție de sută la sută din partea turiștilor. “Cele 600 de locuri de cazare sunt ocupate integral de turiști, astfel că cei care mai vor să urce la această oră o mai pot face, însă doar pentru o zi”, a spus alpinistul Cornel Galescu, membru al Clubului Montan Caransebeș. Dacă vă doriți cu insistență să rămâneți, totuși, peste noapte luați la rând numerele de telefon ale pensiunilor în prealabil și poate aveți noroc.