Începe proiectarea drumului expres Domașnea – Caransebeș. CNAIR a semnat contractul cu o asociere românească.
La studiul de fezabilitate a tronsonului de 44 de kilometri se va munci 22 de luni. Întocmirea documentației costă peste 22 milioane de lei.
„Contractul cu o valoare de 22,29 de milioane de lei, fără TVA, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027. După ce va fi construit, acest drum va contribui la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate prin asigurarea accesului persoanelor și mărfurilor la rețeaua TEN-T”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
În acest moment, între Filiași și Caransebeș, pe lungime de 179 de kilometri, sunt semnate 3 din cele 4 contracte pentru proiectarea drumului de mare viteză Filiași – Lugoj. Sectrul Domașnea – Caransebeș reprezintă lotul 3.