Actualizarea listelor electorale permanente solicitată de Guvern pune la treabă autorităţile locale şi judeţene. Până în data de 24 august edilii-şefi din cele 77 de localităţi ale judeţului trebuie să verifice dacă cifrele trecute pe liste sunt reale şi să raporteze rezultatele la Instituţia Prefectului.
În Sala de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc în această dimineaţă o şedinţă la care au participat primarii, viceprimarii şi secretarii celor opt oraşe şi 69 de comune din judeţ. Instruirea a fost condusă de reprezentanţii Guvernului în teritoriu, prefectul şi subprefectul de Caraş-Severin, alături de şefii structurilor deconcentrate, precum şi de preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
Potrivit indicaţiilor venite de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, primii care trebuie să treacă la treabă sunt primarii. „La nivelul primăriilor vor fi întocmite liste în care vor fi trecute: persoanele decedate, persoanele care şi-au pierdut dreptul de a vota, persoanele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate, precum şi cele care au pierdut cetăţenia română, persoanele al căror act de identitate a expirat şi nu a fost reînnoit, persoanele care şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, persoanele care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului, persoanele care şi-au schimbat numele prin căsătorie, divorţ, pe cale administrativă şi persoanele cu reşedinţa sau domiciliul în străinătate”, a explicat Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului.
Astfel, începând chiar de mâine, aceste liste vor fi trimise zilnic de către primării prefectului şi preşedintelui Consiliului Judeţean, până la data de 24 august. Centralizarea datelor la nivel judeţean se va face la Instituţia Prefectului care, după ce va transmite listele structurilor judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a fi comparate cu bazele de date ale acestora, le va raporta la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Termenul limită este 27 august.
Aşa cum este de aşteptat, cele mai multe probleme le vor ridica cetăţenii care locuiesc în străinătate, dar au încă domiciliul în România şi nu şi-au reînnoit actele de identitate.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii militari au fost solicitați, prin apel la numărul unic de urgență 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Roxana Bălan |
01 February 2026
Dani Stanciu |
01 February 2026
Instanța supremă i-a închis gura lui Romeo Dunca! Daune morale pentru judecătorul Ciasc!
Adriana Baghiu |
01 February 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

