Lucrările de modernizare a Gării de Sud din municipiu au intrat pe ultima sută de metri, pentru că până pe 21 septembrie vor fi finalizate și lucrările de alimentare cu energie electrică.
În urma verificărilor realizate de către inspectorii Direcţiei Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa, se pare că finalizarea Gării de Sud se apropie cu pași repezi. Autoritățile competente preconizează că cel târziu în 21 septembrie vor fi finalizate lucrările de alimentare cu energie electrică, un pas important spre inaugurarea stației CFR.
În prezent, încă se lucrează la partea de obţinere a avizelor necesare pentru ca lucrările la partea electrică să fie demarate. Astfel, urmează să fie solicitată autorizaţia de construire pentru realizarea branşamentelor, dar şi permisul de spargere pentru demararea lucrărilor necesare.
După finalizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică, nu vor mai rămâne decât câțiva pași mărunți până ce gara va putea fi redată în folosiță cu un aspect complet nou și modernizat.