Stâlpii au fost predați, poate începe modernizarea și lărgirea la 4 benzi a drumului Timișoara – A1, prin Dumbrăvița.
Autoritățile județene au predat amplasamentul constructorului care va lărgi drumul județean 691 prin Dumbrăvița. Este un obiectiv important, pentru că așa șoferii vor putea ajunge pe autostrad A1 mai repede.
Primăria Timișoara a predat stâlpii de troleibuz, care acum vor fi mutați și constructorul poate începe treaba.
„Epopeea stâlpilor se apropie de final. Mă bucur că am convins Primăria Timișoara că nu este în interesul ei să blocheze acest proiect, care este făcut pentru timișoreni, pentru timișeni și dumbrăvițeni. Așteptăm cu nerăbdare să vină toți cei implicați pe teren și să inventarieze fiecare element din infrastructura de troleibuz ce trebuie predat constructorului și sper să nu fie probleme”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.
Proiectul are o valoare de 7 milioane de euro, majoritatea fiind fonduri europene. Mobilizarea trebuie să fie exemplară pentru ca acești bani să fie atrași.
„Ne concentrăm ca până la finalul anului să finalizăm acest proiect pe 4 benzi între Timișoara și autostradă. Contractul durează 6 luni, dar lărgirea la 4 benzi și partea de sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete, relocări de utilități, dorim să le facem până la finalul acestui an pentru a atrage toți banii europeni, iar partea din proiect ce nu este oricum eligibilă o vom realiza în timpul rămas, de la 1 ianuarie până în timpul rămas până la expirarea contractului de execuție”, a mai spus Nica.
Pe al doilea tronson, adică de la centura Timișorei de la ieșire din Dumbrăvița, prin Giarmata și până la descărcarea A1, lucrările sunt avansate și în curând se va circula pe 4 benzi pe tot segmentul.