Începe Festivalul armenesc, organizat în premieră la Timișoara. Programul integral

parcul rozelor
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Vineri, la Timișoara începe Festivalul armenesc „Haiastani Șakar”, organizat pentru prima dată în orașul de pe Bega. Festivalul va avea loc în Parcul Rozelor, timp de două zile, și este prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la înființarea fabricii de zahăr de către armeanul Frenkian Harutiun. 

Comunitatea armenilor din Timișoara a pregătit pentru 5 și 6 august concerte de muzică, dans, proiecții de film, teatru și vrea să aducă în fața publicului elemente din gastronomia armenească și meșteșuguri.

Deschiderea evenimentului va avea loc în Parcul Rozelor, vineri, de la ora 18.30. Vor fi prezenți inclusiv Sergey Minasyan, ambasadorul Republicii Armenia în România, Varujan Vosganian – președintele Uniunii Armenilor din România și alţi invitați speciali.

Până la ora 19.30, timișorenii sunt invitați să urmărească un spectacol cu dansuri tradiţionale armeneşti, româneşti, maghiare, germane şi sârbeşti. Tot aici va avea loc o expoziție de desene cu tematică armenească, cu participarea copiilor de la Fundaţia „Rudolf Walter”. Între 19.30 și 20.30 va avea loc un concert susținut de Cosmin Rafael Bălean Band, iar de la ora 20.30 va avea loc proiecția unui film regizat de Armine Vosganian.

Programul zilei de sâmbătă, 6 august, este următorul:

STPT job 1000x200

11.00-12.00 – Lansare de carte („Cartea Șoaptelor”, autor Varujan Vosganian şi proiecţie film Armine Vosganian, sala Politehnica)

18.00-19.00 – Lansare de carte („Minuni trăite”, autor Corina Chiriac, Parcul Rozelor)

19.00-20.00 – Concert Corina Chiriac (Parcul Rozelor)

20.00-21.00 – Seară de teatru („În largul mării” de Slawomir Mrozek, în regia lui Vinicius Tomescu – Trupa DIDASCALIA, Parcul Rozelor)

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/