Încep operațiile pe inimă la copii, în Timișoara. Sprijinul oferit de Mitropolia Banatului

pat2
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Sunt șanse să fie realizate chiar în acest an primele operații pe inimă la copii, în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Mitropolia Banatului sprijină acest demers, astfel că s-a angajat că va dona paturile necesare funcționării clinicii. Primele șase paturi au ajuns deja în unitatea medicală.

Copiii din vestul țării care au diferite afecțiuni ale inimii vor putea fi operați și la Timișoara, în perioada imediat următoare. De altfel, la Institutul de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde este în derulare un amplu program în cadrul căruia chirurgii timișoreni iau lecții de la specialiști din străinătate, și nu numai, cu privire la realizarea acestor proceduri.

Acestui demers atât de necesar i s-a alăturat și ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, care a promis că va sprijini deschiderea clinicii de chirurgie cardiacă pediatrică cu achiziționarea paturilor speciale, atât pentru terapie intensivă cât și pentru recuperare.

STPT job 1000x200

În total, Mitropolia Banatului, în parteneriat cu un mare lanț de magazine, asigură dotarea cu 16 paturi, iar primele șase au ajuns deja în această săptămână la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Operațiile pe inimă la copii vor începe, așadar, în luna noiembrie a acestui an, la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBC) din Timișoara. Cu ceva timp în urmă, domnul Conf. dr. Constantin Luca, managerul Institutului de Cardiologie Timișoara spunea: Eu îmi doresc ca în viitor să ajungem la 200 de operații pe an, copii și nou-născuți, ceea ce estimez că, în 2-3 ani, vom fi deja o clinică care lucrează și cu un asemenea volum de muncă”, a transmis Mitropolia Banatului.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/