Încep lucrările și la exteriorul turnului de apă din zona Iosefin

Avansează lucrările la turnul de apă din zona Iosefin, care va deveni una dintre cele mai importante atracții turistice din Timișoara. Viceprimarul Ruben Lațcău anunță că în această lună va începe șantierul și pe exterior și se va lucra la liftul care va transporta vizitatorii până în vârf.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, anunță că a vizitat în această săptămână șantierul de reabilitare a turnului de apă din zona Iosefin, alături de Siri Barry, ambasadoarea Norvegiei în România. Asta în condițiile în care proiectul este cofinanțat din fonduri norvegiene și se află în lista lungă de proiecte de infrastructură culturală pe care Municipiul Timișoara le pregătește pentru 2023.

Proiectul avansează bine, vor începe lucrările pe exterior în cursul acestei luni și se va lucra la liftul care va transporta vizitatorii până în vârf. La bază va exista și o rampă pentru accesibilitate și, personal, abia aștept să încerc cafeaua care va fi disponibilă la această viitoare atracție pentru oraș. Castelul de Apă are 52 de metri și sus de tot este un punct de belvedere. Orașul arată spectaculos din vârf și tot aici vizitatorii vor putea să cunoască povestea acestei construcții, cu ajutorul celor de la Prin Banat care au organizat deja aici mai multe evenimente de succes. Le mulțumesc celor de la Ambasada Norvegiei pentru vizită și sper că s-au bucurat de priveliște. Data viitoare când vin, vom avea și liftul funcțional, ca să nu fie nevoie să urcăm 9 etaje”, a afirmat Ruben Lațcău.

Valoarea investiției este de 10,9 milioane de lei, din care 7,4 milioane de lei reprezintă finanțarea din fonduri norvegiene. La finalul lucrărilor, turnul de apă va fi transformat în centru cultural, cu lift panoramic și terasă belvedere.

lu1

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

lu2

lu3

lu4

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/