Încep lucrările la Gara de Nord din Timișoara. Se modernizează și calea ferată Caransebeș – Arad

275392467 330168192279980 5326278696392371557 n

Încep în sfârșit lucrările de reabilitare a Gării de Nord din Timișoara. După ani buni, în care proiectul a suferit multe modificări și după tergiversarea emiterii autorizației de construire, ministrul Transporturilor spune că șantierul va demara chiar în această lună.  

„Deși târzie, în sfârșit s-a primit aprobarea, după 6 – 7 luni, astfel încât undeva în jurul datei de 15 – 20 iunie se va preda amplasamentul și vor putea să înceapă lucrările. Mi-aș fi dorit să înceapă mult mai devreme, dar înțeleg și ritmul administrației din Timișoara, un ritm care e unul tâbăr și liber”, a declarat, la Timișoara, Sorin Grindeanu.

Reabilitarea Gării de Nord va costa 20 de milioane de lei. Contractul era semnat încă din 2020, dar Primăria Timișoara a cerut unele modificări înainte de a elibera autorizația de construire. După ce vor începe, lucrările trebuie să fie gata anul viitor.

În paralel, CFR Infrastructură are în derulare 4 licitații de modernizare pentru cele patru tronsoane de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad. Ministrul Transporturilor a spus că toate procedurile se vor încheia în această vară și vor putea demara lucrările.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/