Încep lucrările de reabilitare și a fostului cinematograf Timiș. Primăria Timișoara a semnat contractul

Încep lucrările de reabilitare a încă unui fost cinematograf din Timișoara. Este vorba de cinema Timiș, aflat în Piața Victoriei, pentru care Primăria Timișoara a semnat recent contractul de execuție al lucrărilor. Valoarea investiției se ridică la aproape patru milioane de euro.

Încă un fost cinematograf din Timișoara intră în reparații. Primăria a reușit să semneze, în urmă cu câteva zile, contractul pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Cinema Timiș, aflat în Piața Victoriei. Valoarea investiției se ridică la aproape patru milioane de euro, cu TVA inclus, iar acestea ar trebui să fie finalizate în cel mult 13 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

Licitația publică organizată de Primăria Timișoara a fost câștigată de către firma Audiotech Multimedia Grup SRL din București.

Cinematograful Timiș este situat în centrul istoric al orașului și este singurul cinematograf situat central. Reprezintă un reper important în viața culturală a orașului. Este unul dintre cinematografele de tradiție ale Timişoarei, care a fost solicitat de către comunitate să fie reabilitat și astfel redat circuitului socio-cultural, având un impact pozitiv mare asupra locuitorilor cartierului şi implicit al municipiului”, a informat Primăria Timișoara.

La finalul lucrărilor de reabilitare, fostul cinematograf Timiș ar urma să fie transformat într-un centru multifuncțional în care vor fi organizate diferite activități culturale.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/