Cu cine se mândreşte judeţul la Londra!

Mai sunt doar câteva ore până se dă startul Jocurilor Olimpice de la Londra. Judeţul Caraş-Severin are trei reprezentanţi la Balul Suprem din Anglia, bocşeanul Ovidiu Buidoşo şi reşiţeanul Flavius Koczi, ambii în concursul de gimnastică, şi atletul Marius Cocioran, care va alerga în proba de 50 de km marş. Acesta din urmă este singurul dintre cei trei legitimat la un club din judeţ, gimnaştii apărând în prezent culorile unor grupări bucureştene.

Flavius Koczi speră să obţină o medalie la individual pentru că este singura care îi lipseşte din palmares. “Îmi doresc foarte mult o medalie la Olimpiadă, pentru că îmi lipsește din palmares această medalie. Cu siguranță, va fi un concurs greu pentru că vor veni sportivi din China, Japonia și mulți alții, dar îmi doresc o medalie, indiferent de aparat”, a precizat campionul european de anul acesta la sărituri, Flavius Koczi.
Obiectiv realist
Marius Cocioran este şi el încrezător, dar în acelaşi timp şi realist. Obiectivul său este o clasare în primii 15 sportivi ai lumii. “Obiectivul principal este să îmi depășesc recordul de la calificări și sper să intru în primii 15 sportivi. Este greu să intru în primii zece. Sunt realist”, a declarat atletul Marius Cocioran pentru Express de Banat.
A XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice se va desfășura la Londra, în perioada 27 iulie – 12 august. Londra devine astfel primul oraș din istoria modernă care organizează Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 și 1948. Ceremonia de deschidere va avea loc mâine, competiţia urmând a se încheia în data de 12 august.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/