În urma amplelor investiții în instituțiile de învățământ de pe raza orașului, la Bocșa continuă reabilitarea acelora care încă nu au beneficiat de alocări bugetare pentru îndreptarea neregulilor.
Una dintre prioritățile administrației Cismăneanțu este legată de calitatea procesului de învățământ, astfel că fiecare sezon estival este un bun prilej pentru noi și noi investiții. În trecut, administrația a schimbat acoperișul mai multor școli, a schimbat modul de încălzire al unităților și a pus geamuri termopan acolo unde a fost cazul. Și în această vară lucrările de reabilitare continua.
„Calitatea procesului educațional depinde într-o anumită măsură și de condițiile pe care instituțiile de învățământ le oferă. Nu este un secret pentru nimeni preocuparea mea pentru îmbunătățirea continuă a unităților de învățământ din orașul nostru și, de aceea, de fiecare dată când au existat fondurile necesare, s-au operat lucrări de reabilitare și modernizare. În prezent, am demarat o investiție în valoare de 80.000 de lei la Liceul Teoretic „Tata Oancea”, care constă în repararea capitală a fațadei și izolarea termică. În plus, facem toate demersurile posibile pentru a asigura condiții cât mai bune elevilor din orașul nostru și pentru a începe anul școlar în conformitate cu cerințele în vigoare”, a precizat edilul-șef Eugen Cismăneanțu.