Încep înscrierile pentru West Summer University 2024, la Universitatea de Vest din Timișoara

west summer university la universitatea de vest timisoara
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Elevi din toată țara sunt chemați să experimenteze, la West Summer University, viața de student în Timișoara, locuind într-un cămin studențesc și participând la cursuri, seminare și laboratoare reprezentativă pentru anul I al ciclului de studii de licență. 

Ediția din anul 2024 a West Summer University (WSU) se va desfășura între 18 iulie – 3 august, la Timișoara. Înscrierile sunt deschise și se pot face prin completarea unui formular online, până cel târziu în 12 mai 2024.

În cadrul proiectului, elevii vor experimenta viața de student, de la participarea la cursuri în domeniul pentru care au optat la înscriere, susținute de cadre didactice de la UVT, până la traiul într-un cămin studențesc. Ei vor lua parte la mai multe sesiuni de consiliere vocațională furnizate de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al UVT, prin care vor fi sprijiniți să își dezvolte capacitatea de autocunoaștere. În plus, pe parcursul școlii de vară, participanții vor lua parte și la activități de educație non-formală, dezbateri, competiții, sesiuni de informare, activități de socializare și vor descoperi și oportunitățile pe care Timișoara le oferă studenților.

„Proiectul West Summer University este destinat elevilor de liceu care își doresc să descopere ce înseamnă viața de student și care vor să fie informați despre oferta educațională a Universității de Vest din Timișoara (UVT). Pentru toți cei curioși, interesați să-și aleagă cu atenție viitoarea facultate, ori pasionați de o foarte bună orientare școlară și vocațională, le oferim o oportunitate specială, în cele două săptămâni de vară la UVT.”, a spus rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Muzeul TM

Proiectul West Summer University beneficiază de finanțare prin intermediul Schemei de Granturi pentru Universități din cadrul Programului pentru Învățământ Secundar ROSE. Participarea la West Summer University este gratuită pentru elevii liceelor eligibile pentru finanțare în cadrul Programului pentru Învățământ Secundar ROSE, fiind asigurate cazarea într-un cămin al UVT, masa și prezența la toate activitățile proiectului pe întreaga durată a acestuia. Lista cu liceele eligibile pentru finanțare în cadrul Programului pentru Învățământ Secundar ROSE poate fi accesată pe site-ul wsu.osut.ro.

În cazul elevilor care studiază la alte licee decât cele eligibile pentru finanțare în cadrul programului ROSE, cazarea, masa și prezența la toate activitățile proiectului pe întreaga durată a acestuia sunt asigurate printr-o taxă de participare de 200 de lei. Plata se va face după anunțarea listei cu participanții confirmați, până la termenul specificat, într-un cont ce va fi trimis de organizatori participanților prin e-mail. Taxa de participare pentru elevii încadrați în categoria românilor de pretutindeni este de 150 de lei.

WSU este un proiect pentru elevi, tip școală de vară organizată anual la Universitatea de Vest din Timișoara, împreună cu Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), care are scopul de a familiariza elevii din clasele a X-a și a XI-a cu mediul universitar, aceștia simulând întreaga experiență a vieții de student, pentru a sprijini procesul decizional al acestora cu privire la continuarea parcursului educațional după absolvirea studiilor liceale.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/