Flăcările au ars anexa unei gospodării dar proporțiile incendiului au fost limitate prin intervenția pompierilor și voluntarilor.
Incendiul s-a produs azi noapte producând doar pagube materiale, nu și victime omenești. Echipe de la serviciile voluntare din Băuțar și Oțelu Roșu dar și de la detașamentul de pompieri din Caransebeș s-au deplasat imediat la fața locului reușind să localizeze și să stingă incendiul. „Echipa noastră a dat dovadă de profesionalism şi îndemânare, ajungând în timp util şi localizând incendiul, paguba fiind astfel mult mai mică prin prisma faptului că nu a fost afectată casa ci doar anexele. Mulțumim tuturor celor implicați în stingerea incendiului”, a spus primarul Romeo Răduță.