În primul trimestru al acestui an, contribuabilii din Oţelu Roşu au achitat mai mulţi bani pentru impozitele și taxele locale, comparativ cu perioada similară de anul trecut.
„Am verificat sumele intrate în urma plății impozitelor și taxelor locale, dar și a amenzilor plătire de locuitorii orașului Oțelu Roșu. Am dorit să știu valoarea bugetului colectat, pentru că mai avem foarte multe lucruri de făcut în oraș. Şi pot să vă spun că suma încasată se datorează și majorării impozitelor cu 25%, pentru prima dată de când sunt primar. Am fost obligat să fac acest lucru pentru că au crescut salariile de la 1 ianuarie și am vrut să păstrez această cadență pe care am avut-o în ultimii ani, și anume, ca în fiecare an să investim de la bugetul local în jur de 2 milioane de lei în infrastructura orașului sau în alte proiecte de investiții”, ne-a declarat primarul Luca Mălăiescu.
Edilul orașului de pe Bistra ne-a specificat că încasările pe primele trei luni ale lui 2018 au depășit cu mult încasările pe care le-a înregistrat Primăria Oțelu Roșu în aceeași perioadă a anului trecut. „Am fost nevoiți să facem rectificări de buget în urma intrării de fonduri noi la buget. Pot să vă spun că în ședința din luna martie am făcut o rectificare de 90.000 de lei, pe care i-am avut în plus față de anul trecut”, a mai adăugat primarul Luca Mălăiescu.