Flavius Bozu, fostul director al Muzeului Banatului Montan din Reșița, i-a învins în primă instanță pe președintele Romeo Dunca și Consiliul Județean Caraș-Severin, care l-ar fi concediat cu încălcarea prevederilor legale.
Administrația județeană a pierdut încă un proces cu unul dintre angajații care au fost schimbați din funcții sau concediați în mandatul lui Romeo Dunca pe motiv de slabă performanță. Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte cererea reclamantului Flavius Bozu în contradictoriu cu pârâţii președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și Consiliul Județean Caraș-Severin, în sensul că a dispus „anularea Dispoziţiei nr. 133/07.04.2022, a Dispoziţiei nr. 174/29.04.2022 şi a Dispoziţiei nr. 195/05.05.2022 emise de președintele Romeo Dunca şi a tuturor actelor în baza cărora s-au emis aceste dispoziţii”. Instanța a respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantului pentru repunere în situaţia anterioară, contractul de management al lui Bozu la Muzeul Banatului Montan împlinindu-și între timp termenul pentru care a fost încheiat. Tribunalul Caraș-Severin „obligă pârâta Consiliul Județean Caraș-Severin să plătească reclamantului salariile de care a fost lipsit prin emiterea actelor administrative anulate, salarii actualizate cu dobânda legală la data plăţii”, iar pe pârâtul președintele Romeo Dunca îl obligă „să plătească reclamantului 10.000 lei daune morale”. La care se adaugă cheltuielile de judecată și onorariul avocatului. Alți aproape 5.000 de lei. Soluția Tribunalului Caraș-Severin poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Timișoara, lucru pe care Consiliul Județean și președintele Dunca îl vor face.
„La Timișoara multe soluții au fost schimbate, ne vom exercita acest drept, deși nu e vorba despre o sumă mare pe care ar trebui să i-o dăm fostului director. Mai important este altceva, faptul că lucrurile merg mult mai bine în prezent la muzeu cu actuala conducere decât au mers cu domnul Bozu. Am făcut ceea ce trebuia. Așteptăm o sentință definitivă, dar vă spun că la muzeu s-a schimbat atitudinea, e cu totul și cu totul altceva în momentul de față. E o altă implicare, e mult mai bine cu această doamnă pe care nu am cunoscut-o, nu e vreo pilă de-a mea, dar e mai pricepută decât fosta conducere.”, a comentat președintele Dunca pentru expressdebanat.ro.
Flavius Bozu spune că nici nu a urmărit să revină în funcția de director al muzeului, cel puțin nu atâta vreme cât Romeo Dunca mai e șef al Consiliului Județean. În schimb, a urmărit să-și apere reputația și să se aibă parte de o reparație morală după ce imaginea i-ar fi fost șifonată ca urmare a modului în care a fost îndepărtat din funcție. „Influența politică e atât de mare acolo încât nu-mi doresc să mă întorc. Deocamdată nu are rost să mă gândesc să mă întorc. Am dorit doar să-mi apăr reputația, să arăt că mi s-a făcut o mare nedreptate și că s-a comis un abuz. S-a dovedit că domnul președinte Dunca nu prea cunoaște administrație, deși au trecut doi ani de când ocupă această funcție. N-a procedat corect, iar asta nu o spun eu, o spune o instanță de judecată. Chiar nu puteam sta indiferent, nu aveam de ce să-i permit președintelui Dunca să-mi păteze imaginea, să-mi strice reputația.”, a declarat Flavius Bozu pentru Express de Banat.