Încă un incendiu într-o unitate medicală din România! Zeci de persoane evacuate din Spitalul de Psihiatrie Gătaia!

incendiu spital constantaâ

S-a activat Planul Roșu în această dimineață în județul Timiș, după ce un incendiu a fost anunțat la parterul unei clădiri aparținând Spitalului de Psihiatrie Gătaia.

Un nou incendiu a fost semnalat în această dimineață, după ora 7.00, la Spitalul de Psihiatrie Gătaia. Pompierii au fost anunțați despre producerea unui incendiu într-un salon de la parterul unui pavilion aparținând spitalului, așa că au activat Planul Roșu de intervenție.

La fața locului s-au deplasat de urgență 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, două autoscări mecanice, două autospeciale de transport personal și victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD și două autospeciale de primă intervenție și comandă.

Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor de la fața locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator. În acest moment, nu mai există pericole. Pompierii efectuează cercetări pentru a identifica cauza producerii incendiului.

Nu este însă primul incendiu de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia. Un incident similar a avut loc la începutul lunii ianuarie în acest an. Atunci flăcările au izbucnit la secția COVID-19, după ce un bolnav ar fi fumat în interior. Un alt incendiu a fost înregistrat în anul 2017. Se pare că atunci totul ar fi pornit de la un coș de fum care nu a fost izolat corespunzător.

Sursă foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/