În urma scandalului de la Maternitatea Odobescu din Timișoara s-a luat hotărârea retestării celor 10 bebeluși diagnosticați inițial cu COVID-19. În total, au fost analizate șapte probe, iar alte trei sunt în așteptare.
Cei șapte nou-născuți nu au coronavirus. Cel puțin asta reiese din cel de-al doilea test efectuat, anunță Direcția de Sănătate Publică. Șase bebeluși sunt din județul Timiș și alți patru din alte județe. Cei patru au fost testați, dar doar un sigur rezultat a fost comunicat astăzi. „Pentru cei patru, au fost contactate Direcțiile de Sănătate Publică pe raza cărora au fost externați nou-născuții depistați pozitiv în cadrul Maternității Odobescu în vederea monitorizării și retestării. Din informațiile primite până la această dată, un prim test, pentru unul dintre cei patru nou-născuți, este negativ, iar pentru ceilalți probele sunt în lucru”, a informat DSP Timiș.
Cei 10 nou-născuți au fost confirmați cu COVID-19 în 6 aprilie, dar încă nu se știe concret de ce primele rezultate au ieșit fals-pozitive.