Numai mâine nu-i poimâine şi iată că ajungem la validarea noului consiliu judeţean şi la alegerea unui nou preşedinte. Deşi Ion Mocioalcă a ieşit cu mare grabă să anunțe alianţa cu UNPR şi PMP, surse clare din interiorul UNPR ne-au confirmat că mâine se va reitera un veritabil „23 August” politic, adică UNPR urmează să semneze o alianţă cu PNL, care va funcţiona şi la nivel central, şi la nivel local.
Deşi liberalii au venit cu aceiaşi ofertă ca şi social-democraţii, se pare că progresiştii nu vor, încă, fuziune, ci doar o alianţă electorală care să-i ducă pe listele PNL la alegerile generale. Ar primi la schimb posturi la nivel judeţean în toate judeţele unde pot face majoritate cu liberalii. Deci, şi la Caraş-Severin, unde Tabugan a cerut clar locul prim pe lista de candidaţi pentru Senat.
Asta îi aduce un spor de două mandate lui Ion Marcel Vela, care doreşte scaunul de preşedinte în ciuda declaraţiilor triumfaliste ale lui Mocioalcă. Dar mai are nevoie de un vot. Gurile rele spun că vor fi trei trădări în PSD, dar nu pe ele se bazează Vela, ci pe faptul că în PMP nu este discutat nimic oficial şi că, de fapt, Traian Băsescu știe că e foarte important pentru dreapta politică să fie unită, iar postul de vicepreşedinte CJ îl poate da PMP-ului la fel de bine și PNL-ul!