Încă patru artiști de renume au confirmat prezența la Festivalul Jazz TM

Iubitorii de jazz vor avea parte de trei zile de muzică bună în perioada 5-7 iulie, când va avea loc ediția din 2019 a Festivalului Jazz TM. După primele nume interesante anunțate de organizatorii de la Primăria Municipiului Timișoara, au confirmat recent prezența și Laura Mvula (foto), Yussef Dayes, Moses Boyd, Exodus și Barabás Lőrinc Quartet.

Laura Mvula este o artistă de renume mondial, care a primit aprobarea lui Prince pentru a cânta piesa sa „Green Garden” într-un concert de-al său. Despre albumul său, „Sing to the Moon”, chiar marele Elton John a exclamat „Dumnezeule, iubesc albumul tău, e atât de bun!”. Cântăreața și compozitoarea britanică este născută în 1987, absolventă a Conservatorului din Birmingham, Laura și-a format primul grup de jazz/neo-soul în 2008 și a lansat primul album solo în 2013, urmat de un succes mondial. În palmaresul său sunt 22 de nominalizări (printre care 2 Mercury Prize, 7 MOBO Awards și 3 BRIT Awards) și colaborări cu artiști precum Quincy Jones, Stevie Wonder, Gregory Porter, David Byrne, Snarky Puppy, Jamie Cullum, Tinie Tempah, Robert Glasper, Metropole Orkest, Jacob Collier și Tom Jones. A cântat pe scene precum Glastonbury (scena principală, de 2 ori), North Sea Jazz Festival, Montreux Jazz Festival și a fost invitată la concertele de gală de la Premiile Nobel și BBC Proms.

Yussef Dayes a cunoscut celebritatea prima dată împreună cu frații lui Ahmad și Kareem în grupul de jazz cu influențe de afrobeat United Vibrations. A urmat colaborarea cu Kamaal Williams, s-a născut proiectul Yussef Kamaal. Debutul său solo a fost marcat de single-ul  este „Love Is The Message” produs al unui jam session ce a adunat deja peste 1,2 milioane de vizualizări pe Youtube, pentru care a colaborat cu pianistul și compozitorul Alfa Mist, pe Mansur Brown la chitară și Rocco Palladino la bas. 

Tot de pe scena londoneză de jazz vine și Moses Boyd Exodus. Baterist, s-a stabilit rapid la jumătatea anului 2010 ca lider de trupă, compozitor și colaborator pentru grime și muzică electronică. A format duo-ul Binker & Moses alături de saxofonistul tenor Binker Golding, iar albumul lor de debut din 2015, „Dem Ones”, a câștigat premiul Best Jazz Act la premiile MOBO. În același an, Boyd a lansat primul EP al trupei Exodus („Footsteps of Our Fathers”), un tribut adus influențelor sale de jazz. În 2017 a primit al doilea premiu MOBO la categoria Best Jazz Act pentru „Journey to the Mountain of Forever”.

Barabás Lőrinc Quartet cântă o muzică ce se situează undeva între jazz și muzică pop instrumentală cu influențe din worldmusic și muzică electronică. Până acum, au lansat două albume de la formarea din 2015: „Beardance” 2016 și „Other Than Unusual” 2018. Barabás Lőrinc reprezintă sunetul contemporan al vieții de noapte din Budapesta și este prezent pe scena de improvizație din Budapesta.

Cea de-a șapte ediție Jazz TM se va desfășura în Piața Victoriei, Strada Dimitrie Cantemir, Strada Victor Vlad Delamarina, Strada Fără Nume și alte două spații speciale pentru jam session-uri.

Sursă foto: bbc.co.uk

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/