Oficialii cărăşeni s-au întâlnit astăzi la Palatul Administrativ pentru a lansa un nou proiect vizavi de viitorul cetăţenilor, dar şi al judeţului. Investiţia realizată în domeniul agricol ajunge la o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Proiectul european demarat astăzi de mai marii judeţului are ca obiectiv principal creşterea eficienţei serviciilor publice adresate cetăţenilor şi mediului de afaceri de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale cu privire la informaţiile din domeniul agricol. De asemenea, acesta urmăreşte implementarea de tehnologii informaţionale care să contribuie la o gestiune mai bună a problemelor legate de posesia și folosinţa terenurilor agricole.
„Chiar dacă valoarea proiectului nu este mare, acesta este important pe de-o parte datorită scopului său, pe de altă parte pentru că este un proiect al Consiliului Judeţean în parteneriat cu 15 primării cărăşene. De asemenea, este un modul pe care ni-l propunem să îl extindem şi cu alte 15 localităţi în perioada următoare. Eu cred că este foarte utilă această investiţie pentru a accesa mult mai uşot informaţiile din acest domeniu agricol”, a declarat pentru Express de Banat Sorin Frunzăverde, preşedintele forului cărăşean.
15 primării, partenere în modul
Proiectul „Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol şi a altor servicii publice destinate cetăţenilor în cadrul unor unităţi administrativ-teritoriale din Caraş-Severin” se implementează în localităţile: Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Slatina Timiș, Sacu, Armeniș, Băuțar, Bozovici, Luncavița, Buchin, Berzasca, Fârliug, Bucoșnița, Teregova și Ramna, pe o durată de 18 luni.
La conferinţa de lansare a proiectului au luat parte reprezentanţi ai administraţiilor locale din Caraş-Severin, unii dintre aceştia arătându-se interesaţi de modul. „Este o idee foarte bună pentru ajutorarea populaţiei, a cetăţenilor, a simplificării procedurilor de primire a actelor. Sistemul funcţionează bine deocamdată, cu toate că este mai greu. Noi încercăm să simplificăm”, a precizat Marius Trolea, consilier în cadrul Primăriei Caransebeş.
Activităţile proiectului
Programul european va cuprinde, printre altele, crearea unui sistem electronic de tip e-administrativ la nivelul Consiliului Judeţean şi a primăriilor partenere pentru furnizarea unor servicii electronice interactive noi către cetăţeni, folosind mijloace moderne IT.
„Vor beneficia de o instruire specializată reprezentanţii celor 15 primării partenere în proiect, persoanele fizice şi juridice, angajaţi ai instituţiilor partenere. Sistemul pe care îl creăm în momentul de faţă este un sistem deschis. Orice UAT poate să adere la această platformă de lucru cu costuri minime. Orice informaţie de Registru Agricol este publică şi se poate obţine în mod direct prin portal”, a explicat Victor Naidan, arhitectul-şef al judeţului Caraş-Severin. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 6.700.000 lei.