Încă o firmă fantomă dispare din peisaj! Administratorul, acuzat de evaziune fiscală!

Un tânăr din orașul Bocșa, administrator al unei firme, este cercetat pentru evaziune fiscală. Fiscul vorbește despre un prejudiciu care depășește 360.000 de lei.

Ovidiu Ferlevici a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, reţinându-se că, în perioada 2008-2009, în calitate de administrator la S.C. Ovitrans 2007 SRL, cu sediul în Bocşa, acesta a înregistrat în contabilitate facturi de aprovizionare fictive şi contracte comerciale fictive încheiate cu persoane fizice fără identitate reală, diminuând astfel baza de impozitare şi deducându-şi nelegal TVA, prejudiciind bugetul de stat.

A.N.A.F. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 363.222 lei. „În faza de urmărire penală s-a dispus sechestru asigurător pentru recuperarea prejudiciului produs prin infracţiune”, spune prim-procurorul Laura Iancu. Rechizitoriul a fost avizat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Iancu Laura Gabriela.

leader board 728 x 90 px