Încă o alertă cu bombă, în Timișoara. Pirotehniștii au fost mobilizați la Iulius Town

După ce dimineață, autoritățile i-au evacuat din sălile de clasă pe elevii de la Liceul Piarist din Timișoara, spre prânz au fost sesizate că și la centrul comercial Iulius Town s-ar afla o bombă. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că a fost vorba despre o alarmă falsă și caută persoana care a sunat la 112.

Apelul cu privire la bomba de la centrul comercial a fost făcut prin 112 în jurul orei 11.40. La fața locului s-au mobilizat pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, grupa Antitero din cadrul SRI și echipaje ISU Banat.

În urma verificărilor, aceștia au stabilit că este o alarmă falsă. În prezent se fac verificări pentru depistarea persoanei care a alertat autoritățile fără un motiv întemeiat și pentru tragerea acesteia la răspundere. Potrivit legii, aceasta riscă amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.

O alertă similară a fost în această dimineață și la Liceul Piarist din Timișoara. Și în acel caz, polițiștii au stabilit că a fost vorba despre o alarmă falsă. 

UPDATE. Poliția a identificat cele două persoane care au dat alarmele false cu bombă 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii i-au depistat și sancționat contravențional pe cei doi care au dat alarmele cu bombă ce s-au dovedit a fi false.

Astfel, apelul care viza Liceul Catolic a fost făcut de un minor, elev în cadrul unității școlare, care însă nu a mai fost la cursuri de două săptămâni. În privința lui a fost aplicată o amendă de 1.000 de lei.

Pentru Iulius Town, apelul a fost făcut de un bărbat în vârstă de 31 de ani. El a primit o amendă în valoare de 4.000 de lei. Potrivit unor informații neoficiale, acesta ar avea probleme psihice și va fi dus la spitalul de psihiatrie din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/