Bicicliștii care merg pe pista de pe malul Canalului Bega vor putea trece în Serbia, în unele weekend-uri.
„Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara va deschide o dată pe lună, începând cu weekendul acesta și până în luna octombrie, un punct de trecere al frontierei cu Serbia pentru pista de biciclete în zona comunei Uivar”, a transmis Prefectura Timiș.
Punctul de trecere a frontierei de pe pistă nu va fi deschis în fiecare final de săptămână. Potrivit autorităților, se va putea trece în Serbia în următoarele date: 25 – 26 martie, 29 – 30 aprilie, 27 – 28 mai, 3 – 4 iunie, 24 – 25 iunie, 29 – 30 iulie, 26 – 27 august, 23 – 24 septembrie și 28 – 29 octombrie.
De când a fost deschisă pista de biciclete de pe malul Begăi autoritățile au tot promis că vor înființa un punct de trecere a frontierei permanent.