FOTO. Primăvara readuce muncitorii pe DJ691

dj691 (1)

Primăvara aceasta va reîncepe șantierul pentru modernizarea și lărgirea la 4 benzi a drumului județean 691 care leagă Timișoara de autostrada A1.

Miercuri, autoritățile județene au predat amplasamentul noului antreprenor, care are la dispoziție 6 luni pentru a finaliza lucrările. Până atunci, oficialii județului cer răbdare de la șoferi.

„Îi rog pe participanții la trafic să aibă îngăduință încă șase luni de zile, până la finele lunii octombrie, când acest tronson va fi finalizat, pentru că vor mai fi neplăceri în timpul lucrărilor”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Lucrările vor începe în luna aprilie, spune constructorul, care își oferă experiența drept garanție că vor fi duse la sfârșit.

„Ca o garanție: eu sunt în societate din 2009 și nu avem o zi întârziere sau un leu penalități pentru neîndeplinirea în termen a condițiilor contractuale. Contractele noastre le-am terminat înainte de termen. Nimeni nu își dorește să ajungă într-o situație neplăcută să nu își finalizeze un contract pentru că reprezentăm o societate cu prestigiu. O să las colegii mei în muncă să vă arate ce putem face noi. Vrem să terminăm mai devreme. După cum ne-am planificat noi execuția lucrărilor, cred că prin luna ocotombrie o să fie executată lucrarea care nu implică blocajul de circulație, mai sunt piste de biciclete, marcaje, care sunt lucrări adiacente căii de circulare”, a spus Cătălin Flămânzeanu, reprezentantul constructorului.

dj691 (18)

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Contractul pentru finalizarea acestui tronson, de la centura Timișoarei până la nodul rutier de la Giarmata, lung de aproape 7 kilometri, are o valoare de 63 de milioane de lei, fără TVA.

Rămâne însă problematic segentul de drum care traversează comuna Dumbrăvița. Totuși, liderul CJT spune că e încrezător că anul viitor întreaga șosea care duce la A1 va avea 4 benzi.

„Acest proiect va fi dus până la bun sfârșit, atât tronsonul 2 cât și tronsonul 1. Este adevărat, la tronsonul 1 am anumite condiții să nu avem probleme la licitație pe partea de lucrări pentru că vom începe această licitație dacă obținem toate avizele în timp util, inclusiv aprobarea de la ADR pe noul proiect tehnic revizuit până la finalul lunii aprilie. Sper ca la finalul lunii august, dacă nu avem contestații, să avem și acolo un constructor care să facă lucrarea în termenul de 5 – 6 luni, atât cât spune proiectantul că este necesar. Și, cealaltă condiție, ca Primăria Timișoara să ne predea acei stâlpi”, a mai declarant Nica.

În paralel se desfășoară și un proiect derulat de DRDP Timișoara de construire a unei noi legături cu A1 de la drumul național 69. Și această descărcare trebuie să fie gata până la iarnă.

dj691 (2) dj691 (4) dj691 (5) dj691 (7) dj691 (8)

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/