Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare din țară sumele necesare pentru decontul transportului elevilor care fac naveta ca să ajungă la școală.
Vă reamintim, recent, consilierii județeni au aprobat documentele necesare pentru decontul transportului elevilor navetiști. Inspectorii școlari din Timiș au atras atenția că e plin de copii în situații de abandon școlar: elevii cărora nu li s-a decontat niciun leu pentru transportul până la școală, din septembrie până acum.
Situația s-a rezolvat și la București. După ce a intrat în vigoare hotărârea de guvern care aprobă normele metodologice pentru acordarea facilităților de transport pentru elevi, Ministerul Educației a transmis banii, miercuri, inspectoratelor școlare. E vorba de aproape 52 de milioane de lei. Important e că elevii vor primi banii retroactiv.
„(…) Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare deschiderile de credite (în sumă de 51.993.212 de lei de la Titlul 57 «Asistență socială») pentru plata sumelor către operatorii de transport care au eliberat abonamente gratuite de la data începerii cursurilor anului școlar curent până în prezent și plata sumelor forfetare către elevi pentru aceeași perioadă, în limitele de cost stabilite prin hotărâri ale consiliilor județene.”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.
Potrivit sursei citate, „începând cu data de 1 februarie 2024 se aplică soluțiile identificate pentru asigurarea transportului elevilor atât prin eliberarea abonamentelor gratuite, cât și prin sume forfetare, iar Ministerul Educației va asigura fluxurile financiare necesare pentru ca fiecărui elev să-i fie asigurat dreptul la educație.”
În Timiș sunt aproximativ 4.000 de elevi care fac naveta și care vor beneficia acum de aceste sume.