În speranța că nu va mai pierde procese, Primăria Timișoara a stabilit noi reguli privind aplicarea taxei pe paragină

cladire paragina in Timisoara

Primăria Timișoara a stabilit noi reguli privind aplicarea taxei pe paragină. Totul cu scopul ca instituția să nu mai fie dată în judecată de proprietari și să se ajungă la pierderea proceselor, așa cum s-a întâmplat nu de puține ori.

Primăria Timișoara stabilit noi reguli de care va ține cont atunci când va supraimpozita proprietarii de clădiri istorice care lasă fațadele în paragină. Astfel, în ultima ședință a Consiliului Local Timișoara din această săptămână, a fost votat un proiect de hotărâre privind aprobarea mai multor modificări la procedura cadru privind aplicarea taxei pe paragină.

Este o procedură pe care am modificat-o de foarte multe ori în ultima perioadă și fără rezultate vizibile, adică procesele se tot pierd în continuare”, a semnalat Dan Diaconu, consilier local PNL.

Pe de altă parte, Roxana Pătrulescu, șefa Biroului Reabilitare Cartiere Istorice din cadrul Primăriei Timișoara, a explicat faptul că „somațiile care s-au trimis până în acest moment sunt multe cu probleme care s-au întors, motiv pentru care am propus aceste modificări. Modificarea cea mai relevantă este legată de fișa de evaluare, prin care am încercat să eliminăm subiectivismul, în așa fel încât să nu mai poată fi atacată. Cam toate modificările pe care le-am propus le-am propus cu scopul de a veni în sprijinul nostru, al Primăriei Timișoara, în ideea de a avea succes procedura”.

Printre altele, a fost reformulată procedura de trimitere a somației, care va fi afișată la domiciliul proprietarului sau la adresa proprietății deținute. De asemenea, a fost modificat și conținutul fișei de evaluare, cu scopul simplificării modului de încadrare pe categorii de supraimpozitare „pentru a se evita subiectivismul”.

Modificarea termenului de transmitere a somației de la 20 de zile la 30 de zile de la data întocmirii fișei de evaluare. Se menține termenul limită de transmitere – 31 iulie. Se extinde termenul pentru obligația proprietarilor de a începe efectuarea lucrărilor de întreținere/îngrijire/remediere necesare până cel târziu la15 noiembrie a anului de referință (față de 31 iulie cât era prevăzut). În caz contrar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, impozitul aferent clădirii neîngrijite este majorat la nivelul cotei de majorare care a fost stabilită prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Se subliniază obligația proprietarului/proprietarilor de a notifica autoritățile cu privire la măsurile întreprinse, fiind prezentate și consecințele privind neîndeplinirea obligațiilor de către proprietarii care au fost somați”, a informat Primăria Timișoara.

Totodată, a fost introdus un nou capitol pentru detalierea excepțiilor de la aplicarea supraimpozitării, precum și a situațiilor care nu intră sub incidența acestei proceduri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/