În sfârșit, un ministru care vede ce vedem și noi! Județul Caraș-Severin e praf!

După ce fostul ministru al Transporturilor, Dan Șova, a susținut că drumurile din Caraș-Severin nu sunt chiar atât de proaste pe cât vedem noi, iar ministrul Turismului, Mircea Dobre, a spus că stațiunea Băile Herculane nu arată chiar atât de rău pe cât se plâng mulți, iată că avem un ministru capabil să spună lucrurilor pe nume: județul Caraș-Severin are potențial, dar este praf!

De ani întregi, oameni cu funcții, dar și cetățeni de rând din Caraș-Severin se chinuie să atragă atenția celor de la centru că județul Caraș-Severin se duce încet, dar sigur pe Apa Sâmbetei. Prea puțin le-a păsat mai marilor de la București. De câte ori treceau prin județ, concluziile erau simple: fie „se va face”, fie cetățenii n-au motive reale să se plângă. Iată că a venit și un ministru care nu repară, dar măcar le dă dreptate oamenilor: infrastructura rutieră a județului e la pământ.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Turismului, pe furiș la ruinele de la Herculane și de pe Semenic! Ruinele de care Guvernul PSD n-are nevoie!

În conferința de presă susținută miercuri, 30 august, la Reșița, ministrul Energiei, Toma Petcu, a fost rugat de Puiu Percea, primarul din Ciclova Română, să intervină la centru pentru ca cineva să își aplece ochii asupra craterelor din asfaltul cărășean, subliniind că unele localități din județ sunt practic rupte de civilizație.

„Rugămintea mea, în numele celor 69 de unități administrativ-teritoriale rurale ale județului Caraș-Severin este să ne sprijiniți la domnul prim-ministru pentru repararea drumurilor județene. La orașe mai e situația cum mai e, dar avem localități care sunt rupte de municipiul de reședință și de orașe. Efectiv nu se poate circula. La mine se găsește cea mai veche mănăstire din județ, Mănăstirea Călugăra, unde vin vizitatori din toată țara, din Suceava, Iași, Ploiești. Și mă întreabă pe mine ce fac cu drumul. Singura soluție este să le dau numărul de telefon al prefectului și al președintelui de Consiliu Județean ca să rezolve problema. Dar e problema întregului județ. Pentru că, vrem, nu vrem să recunoaștem, viitorul județului Caraș-Severin este turismul. Or fără infrastructură nu se poate face nimic”, a atras atenția primarul Percea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Spre surprinderea tuturor, ministrul Toma Petcu i-a dat dreptate. „Urmează să am o discuție în primul rând cu doamna Sevil Shhaideh și pe urmă, dacă este cazul, cu domnul prim-ministru pentru că, într-adevăr, eu cunosc foarte bine zona Reșița și Caraș-Severin, pentru că nu sunt prima dată aici. Un județ frumos, cu potențial, nu are deocamdată o infrastructură rutieră foarte bună. Lucrul ăsta vine din spate”. Bineînțeles, optimismul a fost nelipsit și din discursul ministrului Energiei, care s-a arătat convins că „în acest moment există posibilitatea de dezvoltare a infrastructurii rutiere pe drumurile județene și nu numai”, pasând cumva problema la Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. „Eu știu că pe PNDL mare parte din proiectele depuse au fost finanțate, chiar și cele ale Consiliilor Județene pentru drumuri județene. Eu sper ca domnul președinte să fi depus aceste proiecte, am înțeles că în anumite zone nu are cadastru, așa că n-a putut să realizeze studiul de fezabilitate și n-a reușit să depună acele proiecte. Dar cel puțin pe cele care aveau proiecte scrise, cred că ar fi fost necesar să le depună”.

La conferința de presă a ministrului Energiei a fost prezent și vicepreședintele ALDE, deputatul de Timiș Mihai Cucșa, originar din Oravița. Acesta a amintit de finanțarea alocată județului Caraș-Severin prin Programul Național de Dezvoltare Locală, făcând apel la răbdare. „Județul Caraș e pe locul 2 prin alocarea de fonduri prin PNDL 2. Deci actualul Guvern se orientează spre Caraș și îl susține, dar vă dați seama că nu se poate repara într-un an cât s-a stricat în 26 de ani”.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/