A fost semnat protocolul România – Serbia pentru autostrada Timișoara – Moravița. Documentul este necesar pentru ca șoseaua rapidă să fie legată de autostrăzile din țara vecină și să ajungă până în Belgrad.
Memorandumul a fost parafat de miniștrii Transporturilor din Serbia și România, Tomislav Momirović și Sorin Grindeanu, joi seara, la Timișoara.
„Odată cu semnarea acestui memorandum trecem la profil de autostradă Timișoara – Moravița (n.r. inițial a fost proiectat un drum expres). În 2016 a mai fost o tentativă de a se semna un astfel de memorandum, din păcate, partea română nu a considerat o prioritate acest proiect. L-am reluat și în acest moment ne aflăm în elaborarea studiului de fezabilitate. Undeva în toamna acestui an vom termina studiul de fezabilitate. Primăvara anului viitor va fi lansată licitația pentru proiectare și execuție, ceea ce înseamnă că, după evaluarea ofertelor, sper eu, în vară, să înceapă să se lucreze. Avem finanțare, acest proiect face parte din Masterplanul de Transport al României. Lipsea acest memorandum, astfel încât să avem autostradă, și nu drum expres”, a explicat Sorin Grindeanu.
„Încă din 2016 există marea noastră dorință ca acest acord să fie semnat ca să facem această legătură între Belgrad – Pancevo – Vârșeț – Timișoara. În Guvernul Serbiei și din partea mea aveți tot sprijinul ca acest proiect să fie dus la finalizare cât mai repede. Sper că ne vom întâlni cât mai repede la începerea lucrărilor la acest drum”, a spus ministrul sârb al Transporturilor.
Studiul de fezabilitate pentru construirea autostrăzii pe teritoriul României din Timișoara până în Vama Moravița este încă în lucru. De asemenea, se fac și studiile geotehnice pe teren. SF-ul a costat 10,7 milioane de lei, din care 7,7 milioane de lei vin din Fondul de Coeziune. Autostrada Timișoara – Moravița ar urma să aibă 73 de kilometri.